Antigelul este un produs folosit pentru protecţia sistemelor de răcire ale motoarelor cu combustie internă împotriva congelării, supraîncălzirii şi coroziunii. Este utilizat şi în alte aplicaţii unde este necesară protecţia sistemelor respective la temperaturi extreme.
ETILENGLICOLUL (EG) este componentul principal din majoritatea lichidelor de răcire, având o îndelungată utilizare, cu precădere în industria auto.
Nediluat etilenglicolul are punct de fierbere de 197,6°C (387,7°F) , respectiv punct de congelare de -13°C (8,6°F). Datorită vâscozităţii sale ridicate , transportă căldura cu 15% mai puţin eficient decât apa. Astfel, utilizarea sa în formă nediluată ar duce la supraîncalzirea motorului, cu implicaţii nefaste asupra funcţionării acestuia.
Prin diluarea etilenglicolului cu apă în proporţie de 50/50 , punctul de fierbere este de 107°C (225°F), respectiv punctul de congelare de -37°C (-34°F). (Punctul de fierbere creşte cu creşterea presiunii de regim.)
Prin diluarea etilenglicolului cu apă în proporţie 70/30 (etilenglicol/apă) , punctul de fierbere este de 116°C (240°F), respectiv punctul de congelare de -64,44°C (-84°F). La această diluţie (70% antigel concentrat) se obţine cea mai scăzută temperatură de congelare. Peste această proporţie punctul de congelare începe să crească. Astfel, nu se recomandă utilizarea lichidul de răcire în concentraţie mai mare de 70% (în volum) antigel concentrat, deoarece scade abilitatea sa de a disipa căldura şi totodată creşte punctul de congelare.
Deasemenea , lichidul de răcire nu se va utiliza într-o concentraţie mai mică de 33% (în volum) antigel concentrat, deoarece diluţii mai ridicate diminuează concentraţia inhibitorilor de coroziune .
Limite de concentraţie antigel pe baza de etilenglicol [% de volum] :
Minim 33 % şi Maxim 70% .
Pentru testarea punctului de congelare al unui lichid de răcire pe bază de etilenglicol , se utilizează uzual hidrometre (areometre). Acestea corelează densitatea soluţiilor de antigel cu punctul de congelare (practic se măsoară densitatea soluţiei de antigel, căreia îi corespunde un anumit punct de congelare). Determinarea trebuie efectuată la temperatura precizată pe hidrometru, la temperaturi mai mari citirile sunt eronate datorită creşterii densităţii cu creşterea temperaturii.
Etilenglicolul este un compus toxic cu o doză orală LDLO = 786 mg / kg pentru om. Ingerarea acestuia poate fi fatală. După ingestie, etilenglicolul este metabolizat la acid oxalic, care este la rândul său toxic (acidul oxalic reprezintă componenta toxică din ciupercile otrăvitoare). Prin ingestie este afectat în primul rând sistemul nervos central, apoi inima şi în final rinichii. Ingestia unor cantităţi destul de mici poate fi fatală dacă nu se administrează tratament imediat.
PROPILENGLICOLUL (PG) este componentul principal din ce în ce mai folosit în antigeluri deoarece nu este toxic. Datorită caracterului său non-toxic este recomandată utilizarea şi în sistemele de răcire/încălzire din industria alimentară sau în alte sisteme unde inhalarea sau ingerarea accidentală pot să apară.
Nediluat propilenglicolul are punct de fierbere de 188°C (370,4°F) şi un punct de congelare de -59°C (-74,2°F). Densitatea sa este de 1,036 g/cm³ (Apa=1), fiind mai puţin vâscos faţă de etilenglicol. Spre deosebire de antigelurile concentrate pe bază de etilenglicol, antigelul pe bază de propilenglicol poate fi utilizat şi în forma concentrată pentru acele aplicaţii care necesită protecţie la temperaturi ridicate. Din aceste considerente antigelul pe bază de propilenglicol se foloseşte, în forma concentrată, ca agent de răcire pentru motoarele maşinilor de curse. Se asigură astfel o răcire mai bună, deoarece nu există apă care să vaporizeze în zona fiebinte a cilindrilor.
Prin diluarea propilenglicolului cu apă în proporţie de 50/50 , punctul de fierbere este de 105°C (221°F), respectiv punctul de congelare de -32,2°C (-26°F). (Punctul de fierbere creşte cu creşterea presiunii de regim.)
Prin diluarea propilenglicolului cu apă în proporţie de 60/40 (propilenglicol/apa) , protecţia la îngheţ a lichidului de răcire coboară până la -51°C (-60°F).
Şi în acest caz lichidul de răcire pe bază de propilenglicol nu se va utiliza într-o concentraţie mai mică de 33% (în volum) antigel concentrat, deoarece diluţii mai ridicate diminuează concentraţia inhibitorilor de coroziune .
Pentru determinarea concentraţiei de propilenglicol dintr-o solutie de antigel se utilizează un refractometru. Acesta foloseşte proprietăţile optice ale soluţiei. Soluţiile de antigel pe bază de propilenglicol nu se testează cu hidrometru, folosind greutatea specifică, din cauza rezultatelor ambigue (soluţiile conţinând 40% , respectiv 100% propilenglicol, au aceeaşi densitate).
Deşi etilenglicolul are proprietăţi mai dorite sub aspectul regimului termic extrem pe care îl asigură prin diluarea cu apă, propilenglicolul este din ce în ce mai des utilizat datorită caracterului său non-toxic (prin oxidare se transformă în acid lactic, un compus nedăunator pentru organism ce se formează, spre exemplu , în muşchi în urma febrelor musculare).
Cu toate ca ETILENGLICOLUL şi PROPILENGLICOLUL sunt compatibile şi pot fi amestecate fără a afecta performanţele de răcire, nu se recomandă acest lucru datorită reducerii avantajelor privind lipsa toxicităţii pentru propilenglicol. Amestecând antigelurile EG cu PG, devine imposibilă determinarea cu acurateţe a punctului de congelare utilizând hidrometrul. Greutatea specifică a PG este mai mică decât a EG ceea ce va determina pentru amestecul celor două antigeluri o densitate mai mică, căreia îi corespunde (pe hidrometru) un punct de congelare mai ridicat faţă de cel real. Cea mai sigură metodă de determinarea a punctului de congelare este, în mod evident, cea în care se utilizează un termometru. Instalaţia de determinarea a punctului de congelare pentru antigeluri nu este însă una uzuală. Aceasta determinare se realizează în laboratoare specializate.
Fie că optăm pentru utilizarea unui antigel pe bază de etilenglicol sau a unuia pe bază de propilenglicol, nu vom folosi însă niciodată numai apă în sistemele de răcire, datorită problemelor de îngheţare, fierbere şi protecţie anticorozivă pe care le generează.